11 nov. 2020

VOT, VOT, VOT. CA TOT E AN CU ALEGERI

 Buna dimineata, tuturor! 

Nu am mai postat de mult un articol de blog, dar astazi simt nevoia sa o fac. 

Pentru ca tot e an cu alegeri de primari si alegeri parlamentare, ce ar sa vorbim putin si despre vot. Nu voi vorbi despre preferintele electorale ale mele sau ale altuia, gusturile nu se discuta, ci voi vorbi despre modul in care se desfasoara votul in Romania. 

Faceam dus aseara, si mi-a venit in minte niste idei care s-ar potrivi de minune cu postarea. Ma gandeam si la votul din Statele Unite ale Americii, si ma gandeam si la noi. 

Traim intr-o lume digitala, in care internetul ne ocupa cel putin 2/3 din zi. Navigam pe net pe tot felul de site-uri. Unele au legatura cu serviciul, de pe altele cumparam tot felul de produse, si pana le achizitionam, cautam asiduu, comparam, platim online. Poate va intrebati ce legatura are asta cu votul. Rabdare si tutun, va veti da seama unde vreau sa bat. E cu bataie putin mai lunga. 

Daca tot exista magazine online, plata online in siguranta, securizata, de ce nu ar exista si o platforma online care sa ma lase sa imi exercit votul, in mod electronic? In siguranta. Vot electronic nu inseamna sa ma inscriu pe lista, ca mai apoi in ziua alegerilor sa merg la urne. Vot electronic inseamna ca in ziua alegerilor, la orice ora/minut/secunda vrea muschiul meu de alegator, din cele 24 ore/1440 minute/ respectiv 86400 secunde ale zilei de votare, sau mai putin, ma rog, sectiile se deschid la 7 dimineata se inchid 9 seara, eu sa pot vota fara sa ies din casa, in siguranta, fara teama ca votul meu ar putea fi fraudat. 

Un lucru e cert: avem IT-isti foarte buni in Romania, unii dintre ei sunt recunoscuti ca si hackeri la nivel international. De ce nu se unesc acesti IT-isti sa puna la cale una sau mai multe platforme pentru vot electronic si sa le inainteze parlamentarilor, spre analiza, ca acestia sa aleaga o platforma si buna. Parlamentarii la randul lor sa finalizeze Legea votului electronic, amanata de atata timp.

In primul rand trebuie creata platforma foarte sigura, astfel incat sa nu poata fi sparta de hackeri. La introducerea datelor sa contribuie functionarii publici de la Serviciile de Acte, unde iti faci Cartea de identitate si cei de la Stare Civila, pentru update zilnic. Persoanele care decedeaza sa fie sterse din sistem. Astfel nu vor mai putea vota mortii. Cand iti faci cartea de identitate (buletinul) sa iti ceara si e-mail. Cei care dau e-mail sa primeasca pe adresa de e-mail datele de logare in cont. 

Trebuie luate in calcul mai multe aspecte importante: 

1. Siguranta contului de pe platforma

Exista modalitati prin care o parola sa fie facuta sa expire, la un anumit termen de zile, si doar utilizatorul contului sa o poata schimba. Asta sa fie o masura de securitate. O alta masura de securitate ar putea fi obligativitatea de a schimba parola data la prima conectare. In acest mod, din moment ce ai cont pentru platforma de vot, doar tu mai poti intra in contul sa mai schimbi parola. 

2. Adresa de domiciliul si updatarea/ editarea ei 

Eventual sa te lase sa schimbi adresa de domiciliu, in caz ca te muti. Dar, daca ai CNP, care e un numar unic, sa poti fi identificat automat, adresa de domiciliu sa fie schimbata/updatata la fel cu cea de pe noul act de identitate automat in contul tau. 

Pentru cei care au flotant sa indice clar de cand s-au mutat in chirie la adresa noua. 

3. Dispare posibilitatea de fraudare

Eu daca votez electronic pe baza de CNP, de acasa, e clar ca daca as merge la cabina de vot, cand imi pune CI la tableta, in sistem le apare ca s-a votat cu CNP-ul meu, si nu m-ar mai lasa sa mai fac un pas in sectia de vot. In caz contrar,  ar chema politia si imediat ar sesiza situatia. Nu mai apuci sa votezi. 

4. Statistici privind votul ar fi mai exacte

Statististicile si exit-poll-urile ar fi mult mai exacte, deoarece computerul calculeaza mult mai exact procentajele. Se pot observa tendintele. 

5. Sanatate publica 

In contextul pandemiei, lumea nu s-ar mai inghesui la urne, sa punem toti mana pe stampila, sa mergem in cabina de votare si apoi sa introducem votul in urna, cand am putea vota cu un click pe partidul preferat de acasa, din  fata calculatorului. 

Asta pentru cine are internet si curent, pentru ca, din pacate, precum se stie, exista localitati in Romania cea europeana a secolului XXI, in care din pacate nu exista curent, nu exista semnal de telefon, daramite internet. 

Romani inteligenti, mobilizati-va!, si haideti sa facem un lucru frumos, bun, care sa mearga, fara PCR (pile, cunostinte si relatii) fara spagi, atat de necesar in conditiile de acum. 

Un model de vot electronic: https://www.digi24.ro/stiri/externe/votul-electronic-cum-poti-fi-sigur-ca-alegatorul-nu-a-fost-fortat-sa-voteze-cu-un-anumit-candidat-sau-nu-a-luat-mita-1314314

Succes!

sursa foto: http://digi24.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu